Mai mulți lideri locali ai PNL Suceava au fost prinși cu decontări false după un control care a vizat cheltuielile cu refugiații ucraineni, în Rădăuți. După scandal a urmat un val de demisii.
În urma unui control au ieșit la iveală mai multe nereguli în ceea ce privește decontările pentru cheltuielile cu refugiații ucraineni, în Rădăuți.
Au fost identificate cazuri în care refugiați care nu aveau dreptul să fie cazați deoarece au dublă cetățenie figurau drept cazați aici. Mai mult de atât, erau decontate sume de bani pentru aceștia.
Între cei care au încasat sume uriașe pentru cazarea fictivă a refugiaților se numără Radu Gheorghe Munteanu, fost director al Clubului Sportiv Municipal Rădăuți, care în prezent e director al Școlii Gimnaziale Nr. 5 ”Bogdan Vodă”, și de Cosmin Nichiforiuc, angajat al CSM Rădăuți și fiul Cristinei Nichiforiuc, city manager al orașului Rădăuți, informează Monitorul de Suceava.
Potrivit sursei citate, Radu Gheorghe Munteanu a încasat 30.380 de lei, după ce ar fi cazat, pentru o perioadă de o lună, 434 de refugiați, adică 14 persoane pe zi, în condițiile în care, conform declarației sale de avere, deține o locuință de doar 67 de metri pătrați.
Acesta, care care este și secretarul general al PNL Rădăuți, susține însă că ”lucrurile prezentate în spațiul public nu sunt conforme cu realitate”.
La rândul său, Cosmin Nichiforiuc a încasat bani în două rânduri. Prima oară, acesta a încasat 13.020 de lei, iar apoi încă 25.620 de lei. Astfel, șeful de la CSM Rădăuți s-a ales cu peste 38.000 de lei.
Totodată, există și suspiciuni de semnături false, dar și suspiciuni că refugiații figurau doar pe hârtie, nu și faptic.
Controlul primăriei a arătat faptul că într-o lună, în loc de 437 de refugiați, au fost găsiți de fapt doar 135, potrivit antena3.ro.
Radu Gheorghe Munteanu, cât și Cristina Nichiforiuc, care era președinta organizației de femei PNL Rădăuți, și-au dat demisiile din funcțiile deținute în cadrul acestei formațiuni politice. Mai mult, Cristina Nichiforiuc a demisionat și din funcția de city manager al orașului, semn că acuzațiile apărute în spațiul public nu sunt doar simple supoziții.
A fost deschisă o anchetă penală de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Până acum, aproape un milion de euro s-au încasat doar la Rădăuți și se pare că schema reprezintă o rețetă care este multiplicată la nivel național, din cauza lacunelor legislative privind aceste decontări.